In universul dislogic, regula confirma excepția. Regulile, care funcționează atât de bine în lumea cunoscută ca și fizică sau reală, sunt excepție. Știința universului dislogic, bazată pe excepții, este infinită. Contrar, știința universului logic, bazata pe reguli, este limitata chiar de acestea, asa cum o scoică este limitata de carapacea ei și de modul în care se prinde definitiv de stânca de pe fundul apei, condamnata la imobilitate într-un ocean infinit de mare. Scoicile din universul dislogic înoată în apa oceanului dislogic, fiind limitate doar de absenta apei. Dar apa oceanului, la rândul ei, în universul dislogic nu este limitata de țărmuri și de propria suprafață, ci se infiltrează printre granulele de nisip pana ajunge departe, pe sub uscaturi, la mii de kilometri în mijlocul continentelor dislogice. Similar, apa se ridica deasupra oceanelor ca și nori. Scoicile din oceane, după ce mor, nu se depun pe fund ci se diluează în apă și ajung astfel- sub forma de particule, pana în fântânile de la țară, iar oamenii care nu au văzut niciodată marea nu știu de ce apa este asa de buna, iți astâmpără setea imediat și îți da sănătate. Scoicile fac parte apoi din însuși corpul lor, cochiliile reduse la elemente primordiale se depun în oasele oamenilor, care apoi mor și sunt îngropați în pământ unde oasele se descompun și se diluează în apa subpământeană, care izvorăște dând râuri, care se varsă apoi în râuri mai mari, apoi în fluvii și apoi în mari.
Asta e valabil doar în universul dislogic.
